Relatiile de familie in noul Cod Civil

In domeniul relatiilor de familie, noul Cod Civil aduce ca noutate absoluta, urmatoarele aspecte:

1. LOGODNA - Capacitatea de a incheia logodna este aceeaşi cu capacitatea ceruta pentru incheierea casatoriei. Nu sunt impuse insa cerinta avizului medical si cea a autorizarii date de organul administrativ. Nu sunt prevazute formalitati aparte, speciale, pentru logodna, aceasta putand fi dovedita cu orice mijloc de proba.

Cu toate acestea, este reglementata restituirea darurilor facute in considerarea logodnei, precum si sanctionarea ruperii abuzive a acesteia.

2. LOCUINTA FAMILIEI - In cuprinsul noului Cod Civil, locuinta familiei beneficiaza de un regim juridic special, fiind o componenta a asa-numitului „regim primar imperativ”. Astfel, pentru a putea dispune asupra locuintei familiei este obligatoriu consimtamantul ambilor soti, chiar daca numai unul dintre ei este proprietarul acesteia. In cazul nerespectarii acestei condiţii, sunt stabilite sanctiuni diferite, dupa cum locuinta familiei a fost sau nu notata in cartea funciara.

3. ALEGEREA REGIMULUI MATRIMONIAL - Pentru prima data se ofera sotilor posibilitatea de a alege intre regimul comunitatii legale, cel al comunitatii conventionale sau cel al separatiei de bunuri. Spre deosebire de reglementarea din vechiul Cod Civil, cei care nu vor dori sa li se aplice comunitatea legala vor putea incheia conventii matrimoniale, care vor fi autentificate de notar si, pentru a fi opozabile tertilor, vor fi inscrise în Registrul National al Regimurilor Matrimoniale.

In timpul regimului comunitatii, bunurile comune pot fi impartite, in tot sau in parte, prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca, fara nicio conditionare, lucru care nu era permis de vechea legislatie. Potrivit regimului separatiei de bunuri, fiecare dintre soti este proprietar exclusiv asupra bunurilor dobandite inainte de incheierea casatoriei, precum si a celor pe care le dobandeste in nume propriu dupa aceasta data. In ceea ce priveste modificarea regimului matrimonial, aceasta se poate realiza fie pe cale conventionala, fie pe cale judecatoreasca, dupa caz.

Sursa: www.iurispedia.ro

CEDO: Conditii pentru admisibilitatea cererii (art.35 din Conventie)

1- Curtea Europeana a Drepturilor Omului poate solutiona numai plângeri referitoare la violarea unuia sau mai multor drepturi enumerate în Convenţie şi protocoale. Ea nu este o cale de atac împotriva instanţelor naţionale si nu poate anula sau modifica deciziile acestora.

2- Curtea poate examina numai cererile îndreptate împotriva unuia dintre statele care au ratificat Convenţia şi Protocoalele sale, şi dacă se referă la evenimente posterioare unei date determinate. Această dată variază de la stat la stat si anume, dupa intrarea in vigoare a Convenţiei pentru statul respectiv. România a ratificat Conventia si Protocoalele ei aditionale prin Legea nr. 30/1994, publicata în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994 si intrata în vigoare la 20 iunie 1994.

3- Vă puteţi plânge Curţii numai cu privire la actele unei autorităţi publice dintr-unul dintre aceste state (Parlament, administraţie, instanta de judecata etc). Curtea nu se ocupa de plângeri îndreptate împotriva unor persoane particulare sau a unor instituţii private.

4- Conform articolului 32 § 1 din Convenţie, Curtea nu poate fi sesizată decât după ce au fost epuizate, în prealabil, căile de atac interne şi în termen de şase luni începînd cu data deciziei definitive interne. O plângere care nu respectă aceste condiţii de admisibilitate nu va fi examinată de către Curte.

5- În exercitarea acestor cai de atac, trebuie să fie respectat regulile de procedură naţionale, mai ales termenele prescrise de acestea. Dacă, de exemplu, recursul dumneavoastră a fost respins ca tardiv sau pentru nerespectarea unei reguli de competenţă sau de procedură care vă poate fi imputată, Curtea nu va examina cererea dumneavoastră.

Dacă vă plângeţi de o decizie judecătorească, mai ales de condamnare, nu este necesar să fi încercat să obţineţi revizuirea după ce aţi parcurs instanţele judiciare uzuale. În plus, petiţiile (adresate Parlamentului, şefului statului sau al guvernului, unui ministru sau ombudsman) nu constituie remedii pe care trebuia să le fi încercat.

6- Termenul în care poate fi sesizată este de 6 luni de la data deciziei interne definitive. Termenul de 6 luni curge de la data la care autoritatea naţională competentă cea mai înaltă şi-a pronunţat decizia (dacă plângerea se referă la o condamnare, termenul curge de la pronunţarea hotărârii finale în ordinea normală a căilor de atac şi nu de la respingerea ulterioară a unei eventuale cereri de revizuire). Dacă se depăşeşte acest termen, Curtea nu mai poate examina plângerea.

Curtea nu reţine nicio cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34 din Conventie, daca:

a. este anonimă ; sau

b. este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi.

Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34, atunci când consideră cererea incompatibilă cu dispoziţiile convenţiei sau ale protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.

Cu titlu informativ, mai mult de 90% din cererile examinate de către Curte sunt declarate inadmisibile pentru nerespectarea uneia sau sau a mai multor condiţii de admisibilitate, dintre cele menţionate mai sus.

Cum sa formulam o cerere la CEDO?

Informatii generale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea Europeană) a fost instituită prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia Europeană), semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.

Curtea Europeană este un organ de jurisdicţie internaţională creat în cadrul Consiliului Europei. Ea poate fi sesizată de orice persoană fizică sau juridică care pretinde că un stat membru la Convenţie i-a încălcat un drept prevăzut de Convenţia Europeană şi Protocoalele sale adiţionale. Cererile depuse la Curtea Europeană pot fi îndreptate doar împotriva unui stat membru, şi nu împotriva unor persoane fizice sau juridice.

Sediul Curţii Europene se află la Strasbourg, Franţa.

Examinând cererile depuse, Curtea Europeană nu reexaminează în fond situaţiile juridice puse în discuţie la nivel naţional. Ea nu stabileşte nici dacă reclamantul trebuia să câştige un dosar la nivel naţional sau dacă învinuirile aduse împotriva reclamantului au fost întemeiate. Curtea doar statuează în ce măsură autorităţile naţionale ale statelor membre au respectat drepturile garantate de Convenţie şi Protocoalele sale adiţionale.

Prin hotărârea sa, Curtea poate constata violarea Convenţiei şi acorda compensaţii materiale şi morale. Compensaţiile morale acordate de Curte, în dependenţă de încălcările constatate, se plasează între câteva sute şi câteva mii de euro.

Supravegherea executării hotărârilor Curţii Europene este pusă în sarcina Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Sunt practic inexistente cazurile când guvernul pârât nu plăteşte sumele dispuse spre plată prin hotărârile Curţii.

Orice persoană care se consideră lezată într-un drept al său garantat de Convenţia Europeană poate depune o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cererea urmează a fi întocmită în scris în una din limbile oficiale ale statelor membre ale Consiliului Europei şi expediată Curţii prin poştă. Cererea poate fi depusă la Curte direct de către reclamant, fără intermedierea unui avocat. Pentru depunerea cererii la Curte nu este percepută nicio taxă, însă reclamantul va trebui să suporte cheltuielile legate de întreţinerea corespondenţei (poştă, fax, etc.).

Nu există cerinţe stricte faţă de forma cererii expediate Curţii. Totuşi, pentru a facilita examinarea cererii, Curtea a elaborat un formular de cerere care urmează a fi completat. La cerere urmează a fi anexate hotărârile judecătoreşti şi alte documente sau probe la care se face referire în cerere. Toate anexele la cerere urmează a fi expediate în copii, nu în original.

Odată primită, cererea este înregistrată de grefa Curţii şi i se acordă un număr de ordine şi o denumire care se comunică printr-o scrisoare reclamantului. Aceste date urmează a fi indicate în corespondenţa ulterioară cu Curtea.

Cererile înregistrate sunt examinate de către Curte imediat ce este posibil. Datorită complexităţii procedurii şi numărului mare de cereri pe rol, procedura de examinare a unei cereri durează între 3 şi 7 ani.

La o anumită etapă a procedurii, când Curtea iniţiază procedura de examinare a cererii, aceasta este comunicată reprezentantului Guvernului împotriva căruia este îndreptată cererea. După comunicarea cererii Curtea va solicita reclamantului să-şi angajeze un avocat pentru a-l reprezenta în procedurile în faţa Curţii. În cazul în care reclamantul nu dispune de resurse suficiente pentru a-şi angaja un avocat, Curtea poate să plătească avocatului un onorariu pentru reprezentarea reclamantului. Acest onorariu nu acoperă toate cheltuielile suportate de avocat, însă este menit să nu descurajeze reclamantul de a depune o cerere la Curte când nu poate plăti un avocat.

În baza documentelor şi explicaţiilor prezentate de părţi, Curtea ia o decizie, iniţial cu privire la admisibilitate, iar apoi, dacă cererea este declarată admisibilă, asupra fondului cererii în una din limbile oficiale ale Curţii (engleza sau franceza).

Curtea poate constata violarea Convenţiei şi acorda compensaţii materiale şi morale. Prin hotărârea Curţii în care se constată violarea Convenţiei nu se casează în mod automat hotărârile instanţelor naţionale, însă reclamantul poate solicita, în anumite cazuri, redeschiderea procedurilor naţionale.

Sursa: http://www.lhr.md

Exercitarea cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru

Un avocat care a dobândit dreptul de a exercita această profesie în România poate, de asemenea, să-şi desfăşoare activitatea cu titlu permanent într-un alt stat membru sau într-o ţară care este parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, după cum urmează:

- sub titlul profesional din statul membru de origine;

- sub titlu profesional corespunzător profesiei de avocat din statul membru gazdă, împreună cu titlul profesional din ţara de origine.

1. Exercitarea profesiei de avocat sub titlul profesional din statul membru de origine, respectiv sub titlul profesional dobândit în România

În principiu orice avocat are dreptul să exercite cu caracter permanent aceleaşi activităţi ca şi cele rezervate avocaţilor ţării de primire sub titlul profesional din statul membru de origine. În acest sens, spre deosebire de situaţia exercitării cu caracter ocazional, avocatul este obligat să se înregistreze la autoritatea competentă din acel stat pe baza unui certificat care atestă înregistrarea lui la autoritatea competentă din statul membru de origine, respectiv din România.

Pentru a se evita confuzia cu titlul profesional din statul membru gazdă, avocatul care îşi exercită profesia de avocat sub titlul profesional dobândit în România este obligat să îşi exercite profesia de avocat sub acest titlu, care trebuie indicat în limba română.

Cât priveşte domeniul de activitate în care avocatul poate profesa sub titlul profesional din statul membru de origine, Directiva nr. 98/5/CE din 16 februarie 1998 de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obţinut calificarea distinge două ipoteze:

- poate să acorde consultanţă juridică în special în ceea ce priveşte dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internaţional şi dreptul din statul membru gazdă;

- pentru exercitarea activităţilor legate de reprezentarea şi apărarea în justiţie a unui client şi în măsura în care dreptul statului membru gazdă rezervă aceste activităţi avocaţilor care profesează sub titlul profesional al acelui stat, acesta din urmă poate impune avocaţilor care profesează sub titlurile profesionale din statele membre de origine să lucreze în colaborare fie cu un avocat care profesează înaintea instanţelor sesizate şi care, atunci când este necesar, poate fi răspunzător înaintea acesteia, fie cu un „avoué”, care îşi exercită profesia pe lângă instanţa respectivă.

Aceeaşi directivă menţionează modalităţile de exercitare a profesiei oferite avocaţilor care utilizează titlul profesional al ţării de origine. Astfel, avocatul care exercita profesia sub titlul profesional dobândit în România poate opta pentru una din următoarele modalităţi:

- să îşi exercite activitatea cu titlu independent;

- să îşi exercite activitatea în calitate de salariat în serviciul altui avocat, într-o asociere sau societate de avocaţi sau a unei întreprinderi publice sau private (în măsura în care statul membru gazdă permite acest lucru avocaţilor înregistraţi sub titlul profesional utilizat în acel stat);

- să îşi exercite activitatea în cadrul unui grup.

Câteva precizări se impun cu privire la cea din urmă modalitate de exercitare a profesiei. Astfel, avocatul poate să îşi exercite activitatea sub titlul profesional din România:

- în cadrul unei sucursale sau agenţii a grupului lor din statul membru gazdă (atunci când există incompatibilităţi între normele care reglementează acel grup în statul membru de origine şi cele din statul membru gazdă se aplică cele din urmă în măsura în care respectarea lor este justificată de interesul general constând în protecţia clienţilor şi a terţilor);

- la alegere, într-o formă de exercitare a profesiei în cadrul unui grup, dintre cele pe care statul membru gazdă le oferă şi avocaţilor săi (modalităţile în conformitate cu care aceşti avocaţi îşi exercită activităţile în comun în statul membru gazdă sunt reglementate de actele cu putere de lege şi actele administrative din statul membru respectiv).

Directiva nr. 98/5/CE din 16 februarie 1998 lăsă la latitudinea statelor membre adoptarea măsurilor necesare pentru a asigura posibilitatea exercitării în comun a profesiei de către mai mulţi avocaţi din diferite state membre care profesează sub titlurile profesionale din statele membre de origine sau de către aceşti avocaţi împreună cu unul sau mai mulţi avocaţi din statul membru gazdă.

2. Exercitarea profesiei de avocat sub titlul profesional corespunzător profesiei de avocat din statul membru gazdă, împreună cu titlul profesional din ţara de origine

Pentru integrarea în profesia de avocat în statul membru gazdă, respectiv pentru a putea desfăşura activitatea sub titlu profesional corespunzător profesiei de avocat din statul membru gazdă, în prevederile art. 10 din Directiva nr. 98/5/CE din 16 februarie 1998 instituie următoarele variante:

a) avocatul care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine face dovada că îşi desfăşoară activitatea efectiv şi cu regularitate, pe o perioadă de cel puţin trei ani în statul membru gazdă, în domeniul dreptului acelui stat, inclusiv dreptul comunitar (este exceptat de la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 89/48/ CEE, respectiv stagiul profesional sau proba de aptitudini);

b) avocatul care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care a desfăşurat în mod efectiv şi cu regularitate o activitate profesională în statul membru gazdă pe o perioadă de cel puţin trei ani, dar pe o perioadă mai scurtă în domeniul dreptului acelui stat membru, poate obţine de la autoritatea competentă din statul membru gazdă admiterea în profesia de avocat în statul membru gazdă şi dreptul de a o practica sub titlul profesional corespunzător profesiei din acel stat membru, fără a fi obligat să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 89/48/CEE (se va lua în considerare activitatea exercitată efectiv, evaluarea activităţii şi capacitatea de a continua activitatea pe care a exercitat-o în acel stat sunt evaluate pe baza unui interviu).

c) avocatul care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine într-un stat membru gazdă poate, în orice moment, să impună ca diploma lui să fie recunoscută în conformitate cu Directiva nr. 89/48/CEE, în vederea obţinerii admiterii în profesia de avocat în statul membru gazdă şi a exercitării acesteia sub titlul profesional corespunzător profesiei din acel stat membru (presupune îndeplinirea condiţiilor de la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva nr. 89/48/CEE, respectiv stagiul profesional sau proba de aptitudini).

Avocatul admis în profesia de avocat în statul membru gazdă într-una din modalităţile menţionate anterior are dreptul să folosească, pe lângă titlul profesional corespunzător profesiei de avocat din statul membru gazdă, titlul profesional din ţara lui de origine, exprimat în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine.

Observăm că în cazul primelor două situaţii, pentru integrarea în profesia de avocat în statul membru gazdă, este valorificată perioada în care avocatul în cauză îşi exercită activitatea în statul membru gazdă sub titlul profesional din ţara de origine, urmată de susţinerea unei probe de aptitudini.

Cât priveşte cea de-a treia variantă, urmare a abrogării cu efect de la 20 octombrie 2007 a Directivei nr. 89/48/CEE, trimiterile la această directivă vor fi citite ca trimiteri la Directiva nr. 2005/36/CE referitoare la recunoaşterea calificărilor profesionale.

În mod asemănător Directivei nr. 89/48/CEE şi această directivă prevede sub denumirea de „măsuri de compensare” (art. 15) dreptul statului membru gazdă de a cere solicitantului să urmeze un stagiu de adaptare de cel mult trei ani sau să se supună unei probe de aptitudini în unul dintre următoarele cazuri:

(a) în cazul in care durata formării pe care o dovedeşte în temeiul articolului 13 alineatul (1) sau (2) este mai mică cu cel puţin un an decât cea necesară in statul membru gazdă;

(b) în cazul in care formarea pe care a primit-o acoperă materii semnificativ diferite de cele acoperite de calificarea necesară in statul membru gazdă;

(c) în cazul in care profesia reglementată in statul membru gazdă cuprinde una sau mai multe activităţi profesionale reglementate care nu există in profesia corespunzătoare în statul membru de origine al solicitantului, în sensul articolului 4 alineatul (2), si in cazul in care această diferenţă este caracterizată de o formare specială care este necesară în statul membru gazdă si care acoperă materii semnificativ diferite de cele acoperite de atestatul de competenţă sau de calificarea pe care o prezintă solicitantul.

Având în vedere profesia de avocat a cărei exercitare necesită o cunoaştere exactă a dreptului naţional şi în privinţa căreia un element esenţial şi constant al activităţii este furnizarea de consiliere şi/sau asistenţă privind dreptul naţional, statul membru gazdă, prin derogare de la principiul general conform căruia solicitantul are dreptul de a alege, poate prevedea fie un stagiu de adaptare, fie o probă de aptitudini.

Un element de noutate îl reprezintă dispoziţiile art. 15 din Directiva nr. 2005/36/CE în care se prevede posibilitatea renunţării la drepturile de compensare pe baza unei platforme comune, respectiv a unui ansamblu de criterii de calificări profesionale capabile să compenseze diferenţele semnificative constatate între cerinţele de formare ale diferitelor state membre pentru o anumită profesie. Platformele comune pot fi prezentate Comisiei de către statele membre sau de către asociaţii sau organizaţii profesionale reprezentative la nivel naţional şi european membre sau de către asociaţii sau organizaţii profesionale reprezentative la nivel naţional şi european. Pană la 20 octombrie 2010, Comisia prezintă Parlamentului European si Consiliului un raport privind punerea in aplicare a acestor prevederi şi, după caz, propuneri adecvate in vederea modificării acestuia.

Prin urmare aceste „platformele comune” între profesioniştii omologi din statele membre pot să se substituie regulilor directivei generale pentru a „relaxa” cadrul general al directivei cu privire la recunoaşterea calificărilor profesionale.

Astfel cum s-a statuat în practica CJCE (cauza Christine Morgenbesser împotriva Consiglio dell’Ordine degli avvocati di Genova (C-313/01)) şi a Comisiei pentru petiţii a Parlamentului European (Petiţia nr. 192/2004) directiva 98/5/CE se aplică exclusiv avocaţilor integral calificaţi (definitivi), ale căror calificări sunt enumerate la articolul 1 al Directivei.

Pe cale de consecinta , orice solicitant care:

a) fie ar solicita recunoaşterea calificărilor sale ca avocat în baza Directivei nr. 2005/36/CE într-un stat membru (cu permisiunea de exercitare a calificării profesionale în statul membru gazdă ulterior acordării recunoaşterii) sau care b) fie ar dori să exercite imediat profesia de avocat într-un stat membru gazdă, folosindu-şi calificarea profesională în statul membru de origine, în conformitate cu Directiva 98/5/CE

trebuie să fie deja recunoscut ca avocat definitiv în statul membru de origine.

Exercitarea cu titlu ocazional (provizoriu) a profesiei de avocat într-un alt stat membru decât statul membru de provenienţă

În situaţia în care un avocat român doreşte să presteze, pentru un anumit client, în mod ocazional servicii juridice într-un alt stat membru din Uniunea Europeană, va putea face acest lucru utilizând titlul profesional exprimat în limba statului de provenienţă, respectiv limba română, cu indicarea organizaţiei profesionale de care aparţine sau a instanţei pe lângă care este admis să practice în aplicarea legislaţiei statului român.

Directiva nr. 77/249/CEE din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi instituie principiul recunoaşterii mutuale a autorizaţiilor de a exercita profesia de avocat, întrucât exercitarea efectivă a profesiei de avocat presupune „ca statul membru gazdă să recunoască drept avocaţi acele persoane care exercită această profesie în diferite state membre” (paragraf 3 din considerentele directivei), „cu excluderea oricărei condiţii de şedere sau de înscriere într-o organizaţie profesională în statul respectiv” (art. 4 alin. 1 ultima teză din directivă).

Astfel, îi este permis avocatului român să presteze cu titlu ocazional servicii profesionale într-un alt stat membru utilizând titlul profesional din ţara de origine fără să fie nevoie de recunoaşterea calificării profesionale sau susţinerea unui examen în acest senns.

Cu toate acestea cât priveşte activităţile referitoare la reprezentarea şi apărarea unui client în justiţie, fiecare stat membru are posibilitatea de a impune avocaţilor ca pentru exercitarea activităţilor menţionate:

- să fie prezentaţi, în conformitate cu normele sau uzanţele locale, preşedintelui jurisdicţiei şi, după caz, decanului competent în statul membru gazdă;

- să acţioneze în colaborare fie cu un avocat care profesează pe lângă jurisdicţia sesizată şi care ar fi responsabil, după caz, faţă de această jurisdicţie, fie cu un „avoué” sau „procuratore” care profesează pe lângă aceasta.

De asemenea autoritatea competentă a statului membru gazdă poate impune prestatorului de servicii dovedirea calităţii sale de avocat dobândită în statul român.

---

Contract de inchiriere

CONTRACT DE ÎNCHIRIERE

Încheiat astăzi ____________

I. PĂRŢILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. ____ S.R.L., cu sediul in Bucuresti, str. ______, nr. ___, sector ____, numar de ordine la Reg. Comertului J40/____/2009, CIF RO_________, reprezentată prin ________, în calitate de administrator, denumita in continuare LOCATOR

1.2. S.C. ________ S.R.L., cu sediul in Bucuresti, str. ______, nr. 5, sector 4, inregistrata la ORG sun nr. J40/____/2006, C.U.I.: RO_____, IBAN: RO_________, deschis la _________, suc. _______, reprezentata prin dl. ________, in calitate de administrator , denumita, in continuare, LOCATAR.

au convenit închiriere prezentului contract de închiriere, cu respectarea următoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Obiectul contractului îl constituie închirierea de către LOCATOR către LOCATAR a spaţiului situat în _______, Sector _____, Str. __________, Nr. ____, etaj _____, alcătuit din 1_camera_în_suprafaţă_ totală_de_28.44_mp, 1 camera in suprafata total de 31.46 mp, 1 camera in suprafata totala de 16.39m, bucatarie in suprafata totala de 6.23 mp, grup sanitar in suprafata totala de 3.03 mp, hol in suprafata totala de 2.72 mp, identificate conform planului etaj 1 ataşat acestui contract, precum si 2 locuri de parcare situate in curtea aferenta imobilului. Spatiul inchiriat va fi folosit de catre Locatar in vederea stabilirii sediului social.

III. DURATA CONTRACTULUI

3.1. Prezentul contract de închiriere se încheie pentru o perioadă de_____ şi va intra în vigoare la data de _______, pana la data__________.

3.2. Prezentul contract de închiriere poate fi prelungit cu acordul părţilor contractante.

IV. PREŢUL CONTRACTULUI

4.1. Chiria lunară are o valoare de­ echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii a __________.

V. PLATA CHIRIEI

5.1. Plata chiriei se face lunar, până la data de __15__ a lunii curente, pentru luna in curs, în numerar la adresa spatiului inchiriat sau prin virament bancar in contul RO_____________ deschis la ___________.

5.2. Intarzierea platii chiriei cu 15 zile calendaristice de la data stabilita in contract atrage rezilierea contractului unilateral de catre proprietari.

VI. OBLIGAŢIILE LOCATORULUI

LOCATORUL se obligă:

6.1. Să predea bunul cu toate accesoriile sale în stare corespunzătoare folosinţei pentru care a fost închiriat şi să-l întreţină în această stare pe toată perioada de închiriere.

6.2. Să execute toate lucrările de reparaţii, care cad în sarcina sa, conform prevederilor legale.

6.3. Să asigure accesul angajaţilor, colaboratorilor şi partenerilor LOCATARULUI, prin spaţiile comune ale imobilului, către spaţiul închiriat de acesta din urmă.

6.4. Să asigure accesul angajaţilor, colaboratorilor si partenerilor LOCATARULUI la grupurile sanitare ale imobilului.

6.5. Să asigure accesul LOCATARULUI la serviciul de furnizare a energiei electrice.

6.6. Să permită accesul LOCATARULUI la alte servicii de utilităţi, cum ar fi: instalarea unor linii telefonice fixe, instalarea unui cablu de conectare la internet, alte servicii de utilităţi.

6.7. Sa asigure servicii de front office (secretariat).

VII. OBLIGAŢIILE LOCATARULUI

LOCATARUL se obligă:

7.1. Să folosească bunul închiriat în conformitate cu destinaţia stipulată în contract.

7.2. Să execute la timp şi în bune condiţii lucrările de întreţinere şi reparaţii ce îi revin.

7.3. La sfarşitul contractului, să restituie bunul închiriat în starea în care l-a primit (luându-se în considerare uzura corespunzătoare unei utilizări normale).

7.4. Să achite lunar contravaloarea utilităţilor (energie electrică, energie termică, apă, canal, gunoi), calculate cota indiviza raportata la suprafata ocupata din intregul imobil.

VIII. ALTE CLAUZE

8.1. Pe toată perioada locaţiunii, LOCATARUL nu poate închiria spaţiul, ce face obiectul prezentului contract, în tot, sau în parte, către o terţă persoană, decât cu acordul expres al LOCATORULUI.

8.2. Pe toată perioada locaţiunii, LOCATARUL poate da cu titlu de comodat spaţiul, ce face obiectul prezentului contract, în tot, sau în parte, către societatile comerciale ce fac parte din grupul Locatarului, in vederea stabilirii sediilor sociale ale acestora, fara acordul expres al LOCATORULUI.

8.3. Contractul poate înceta la cererea uneia dintre părţi, printr-o notificare prealabilă, făcută în scris, cu cel putin 30 de zile înainte ca încetarea să devină efectivă.

8.4. Orice neînţelegere întervenită între părţi, pe parcursul executării contractului, poate fi soluţionată pe cale amiabilă, sau dacă acest lucru nu este posibil, de către instanţa judecătorească competentă.

Prezentul contract a fost încheiat astăzi ___________ în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

LOCATOR LOCATAR